6. POLITICA DE RETURNARE

6.1. Cumpărătorul are dreptul să se retragă din Contract, respectiv să returneze un Bun, în termen de 30 zile calendaristice, fără invocarea niciunui motiv și fără a suporta alte costuri decât cele de livrare. Cumpărătorului are obligația de a returna produsele în starea inițială.

Nu se accepta pentru returnare Bunuri care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri etc.

Bunurile care nu sunt conforme specificațiilor de pe site din momentul trimiterii comenzii, se pot returna folosind același serviciu de transport cu care s-a făcut expedierea, fără implicarea unor costuri suplimentare din partea clientului. În urma unei notificări scrise în care se va specifica natura lipsei de conformitate, clientul poate solicita returnarea contravalorii Bunului.

6.2. În cazul în care Clientul/Cumpărătorul solicită retragerea din Contract în cadrul termenului legal de retragere din contract, trebuie să returneze și eventualele cadouri care au însoțit produsul respectiv. În cazul în care Comanda este achitată, Vânzătorul va rambursa suma în maxim 14 (paisprezece) zile de la data recepționării bunurilor returnate. Suma va fi returnată după cum urmează:

6.2.1. pentru Comenzile achitate cu card online ( dacă aceasta există) -> prin restituire în contul din care a fost efectuată plata;

6.2.2. pentru Comenzile achitate cu Op/Ramburs/Transfer/ Card bancar -> prin virament bancar;

6.3. Înainte de expirarea perioadei de retragere, clientul are obligația de a informa Pitoreto cu privire la decizia sa de retragere din contract, prin completarea formularului de retur.

6.4. În cazul în care un Bun și/sau Serviciu comandat de către Cumpărător, nu poate fi livrat de către Vânzător, acesta din urmă va informa Clientul/Cumpărătorul asupra acestui fapt și va returna în contul Cumpărătorului contravaloarea Bunului și/sau Serviciului, în termen de maxim 7 (șapte) zile de la data la care Vânzătorul a luat la cunoștință acest fapt sau de la dată la care Cumpărătorul și-a exprimat în mod expres intenția de reziliere a Contractului.

6.5. Din cauza varietății tipurilor de dispozitive de afișare (ecran de laptop, telefon mobil, tabletă, desktop PC), aspectul produselor (texturi, culori, finisaje) poate apărea ușor diferit față de aspectul real. Odată cu plasarea comenzii, Clientul consimte că aceste diferențe sunt independente de voința Pitoreto și nu constituie motiv de anulare a comenzii și/sau returnare a produselor.

close Shopping Cart

New Account Register

Already have an account?
Log in instead Sau Reset password